Lumea asta e o mare repetiție,
trăiesc o repetiție generală continuă,
tot ce mi se întâmplă aparține acestei repetiții generale,
dinaintea premierei,
eu actorul,
eu spectatorul,
eu regizorul,
eu scenaristul,
eu cameramanul pentru un eventual film
montat la Hollywood-ul din spatele blocului,
eu omul cu banii, cum îi zice ăstuia?
eu omul cu machiajul, cu măștile, mai un retuș, mai o genă întoarsă,
cu mănușile, omul cu jobenul, cu pălăria de fetru,
omul cu lumina, cu umbra, cu scara de griuri
eu sufleurul, în caz că nu voi aminti, tot eu, să mai spun,
hello / goodbye (mă pregătesc pentru Hollywood), că doară nu de genul
salut / hai pa

"pa nu are nevoie de diacritice", spune atunci domnul Pa

și eu
eueueueueueueueueueueu

cred că ar mai putea fi și
altcineva și
pregătesc
un loc în plus la comèdie
prefac o mască, arunc o mănușă,
mai pun de o ploaie, de ceva lacrimi, chiar de ceva bani deoparte
poftiți domnule, acesta e rolul dumneavoastră, încercați să nu dați prea tare din aripi
se stârnește praful pe scena asta, pe scaune, praf de un deget, și atunci

domnul Pa ia loc în rândul întâi, pe când domnul Pa urcă pe scenă, pe când domnul Pa ia loc
în ultimul rând, pe când domnul Pa aprinde lumina albastru, pe când
domnul Pa își pune masca domnului Pa, pe când domnul Pa strigă la domnul Pa,
domnule Pa, excelentă replică, domnule, excelentă replică, nu-i așa, domnule Pa? iar
domnul Pa din rândul întâi dă din cap, pe când domnul Pa din ultimul rând dă din cap,
și toți domnii Pa din toate rândurile dau din cap, aleator, după cum le vine rândul,
pentru că toți domnii Pa pot fi toți
eu

în definitiv, măștile nu pot
măștile nu pot relua totul