nimic

nimic nu rămâne în cuvă
se resorb zilele se evaporă mă înăbușă aerul sulfuros
nu e nimeni să-mi șteargă fruntea

e bine să schimb locul oamenii străzile
oricum inima spiritul dragostea nu le dau pe nimic
schimb vital fluxul intern schimb și nesomnul
între o veghe și alta înot ca prin visul lucid

e bine aici în trup sunt ca o iguană cu sânge lăptos
încălzită la soare
îmi caut podișurile îmi caut locul de unde să nu mai plec
îmi caut omul în care să mă ascund
să nu mai îmi simt viața amânată
și limba mea aspră să nu mai guste din spuma absenței

nimic

o limpezime acută
prin care merg când sufletul pe suflet nu se schimbă