În seri de vară-albastre, porni-voi pe cărare,
Călcând firave ierburi, de grîne ciugulit;
Visând, cu glezna prinsă de proaspăta răcoare,
În mers să-mi scalde vântul, vreau, capul dezgolit!


Nu voi rosti o vorbă, nimic nu voi gândi:
Ci-mi va urca în suflet iubirea nesfârșită;
Departe, mai departe, țigan, voi rătăci
Voios, cu Firea-alături, precum cu o iubită!...