nu se întâmplă nimic
inamicul are mereu arma jos
într-un târziu mi-am dat seama
suntem două maluri ale unui râu
pe care nu-l pot seca niciodată
încep să deschid geamurile după ajutor
să mă absorb doar câteva minute
în praf, în zgomot, în primul trecător
să-i fur sângele și să mă bălăcesc
fără să știe că fug
și mă ascund în el
deodată tu îmi faci cu mâna
treci strada și sari în necunoscut
suntem două șine de tren
care nu se vor vindeca prea curând
ploaia începe
deschid umbrela
tu?