Starea de stână



Să mă nasc pe vârf de munte
La poale de pin învelit cu natura
Să mă picure roua pe frunte
Să simt vântul mângâindu-mi făptura

Pinii să se aplece peste sufletul meu
Să-și sădească rădăcinile-adânc…
Să fiu pui din pântec de zeu
Să zâmbesc de la primul cuvânt

Când deschid întâia oară ochii
Să-mi văd munții aproape, să știu că-s ai mei.
Să ating ușor pinii
Șoptindu-le gânduri, să-mi șoptească și ei…


Pe un colÈ› de noapte
Văd lupii certându-se cu luna.
Ceva mai aproape
Doarme adânc, obosită stâna.