Poetul supărat, încărunÈ›it şi trist
Trecea tăcul prin parcul bătrîneÈ›ii.
Cu zîmbet scurt, dar totuşi pesimist,
El tulbură iar roua dimineÈ›ii.

Poetul merge-agale, şi nimeni nu-l salută,
Pe-o bancă se aşează, tot trist şi tot tăcut
Şi-n gînd pe mama-n frunte o sărută,
Şi tatei strînge mîna, demult nu i-a văzut!

Poetul vine-acasă, mai scrie o poezie,
Şi casei lui de lut acum se-nchină;
Şi patria, şi mama şi dragostea desrie,
Dar fericirea lui deja îi e străină.

Poetul supărat, încărunÈ›it şi trist
Mergea tăcut prin parcul bătrîneÈ›ii.
Făr-a zîmbi dar încă optimist,
Iarăşi tăcînd despre tăcerea vieÈ›ii.