Sunt
o ființă imperfectă
contradictorie
și slabă
prea scundă
lunea
când vin ploile
și oamenii se risipesc
printre lucruri
prea înaltă
în zilele cu soț
și în alte zile
rotunde
și mute
sunt fără margini
distincte
în fața cuvintelor
îmbrăcate de seară

mi-e teamă
când să înfloresc
la un capăt al nopții
mi-e greață
când să înghit
pe nemâncate
dimineața
fulgi moi
de lumină
mi-e somn
când să nu-mi fie
și să-mi vină
să mă plimb
cu mine de mână
prin gânduri
ca pe drum

îmi poruncesc
băutorii
de vinuri
dându-și coate
să beau
și eu beau
mă îndeamnă
să plec
și eu plec
și mi-e rău
și fac febră
și nu mai pot apoi
să mă uit
pe mine
destrămata
nicicând

sunt
o făptură imperfectă
contradictorie
și tristă

perfect
e doar dorul meu
de iubire


Și zâmbetul Tău
Doamne!