și totul se întâmplă nefiresc

părăsim un om suntem părăsiți de un altul
ne închidem o vreme să nu vedem cum dalele de piatră
sunt aidoma vieții noastre mai mult ca imperfecte
nu știm să păstrăm iubirea locul casa pasiunea
nu știm să urlăm de durere să zdrobim răul
ne prefacem până la limita în care betonul ne strivește
adorăm cei n pereți impecabil decorați succesul redacția
/ necesitatea revendică /
o viață stil după chipul și asemănarea persoanei
nuanțe impecabile

și totuși mai presus de orice

în fiecare secundă o absență esențială
cineva care nu este acolo în momentul t prim
cineva care să te cuprindă în cea mai simplă bucurie

resimți nedrept o tăcere de lemn de piatră de ipsos rigips
inoxul vieții se potrivește perfect cu imposibilul și
niciun semn viu niciun puls nicio dragoste reală
doar un virtual incontestabil care îți trage în cele din urmă clapa
așa cum numai oamenii iubiți pot trage clapa

de fi ni tiv_și_i re vo ca bil

nimic nu se întâmplă firesc doar strigătul mut
lovitura continuă a destinului și ai vrea să urli să fugi
să rupi toate lanțurile toate cordoanele din jurul
gâtului mamei toate firele mortifere toate legăturile ucigașe

să rămână doar dragostea
simplă asemenea unei ape teribil de limpede
și atât de necesară încât nimic nimic nici viața nici moartea
să nu o sece vreodată

ce iluzie superbă și ce neputință de a fi împreună

firesc