Parcă sa scriu poezie
Câte-o dată noaptea-mi vine.
Somnul piere de la sine
Luna nu ma sperie.
Să-l citesc din nou pe Blaga
În suflet cu-al meu Stănescu,
Să-nțeleg cum "umblă cerbii"
Și cum plânge Eminescu.

ÃŽntr-o lume de mistere
Ce se-nchid mereu în sine
Eu, arheolog de astre,
Cerc să le îngrop în mine.
Mi le-a scris demult bunicul
În caietul prăfuit,
Nu le-a înțeles copilul
Dar tânăra le-a-ndrăgit.

Știu că el avea știința.
Oare eu să am talentul?!?!
De-ar trăi mi-ar da sentința
Și nu cred că ar fi "Pentru!"
Dar ce pot sa fac...-eu caut
-vorbele el le-a sădit.
El mi-a lăsat biblioteca,
Manuscrisul învechit...

Și pierzându-mă în ele
Tot încerc să mă descopăr;
Mă hrănesc cu praf de stele
Și cu file mă acopăr.