Când secunda mea fatală
Cu un aer optimist
Ignorează pe afară
Aer rânced putrezit,
Când pe viață și pe moarte
Cerul tună tresărind
Și sloboade de departe
Curcubeul pe pământ,
Pe coperți de vechi poeme
Stau, bârfesc nestingherit
Cu poeții ce o vreme
Printre vers au poposit.

Lent ca o tortură vagă,
Prea golit, nenorocit,
Fără vise, fără vlagă,
Tainic, firav, pustiit,
Am imbătrânit de rime
Și de scris aval poem
Vechi și prizonier în mine,
Picurat din suflet greu.

Simt vegherea lui perenă
Ca blestem și alinare
Pe o foaie austeră
Cum rotește și mă doare
In muțenia chemării,
Peste arbori răsfirat,
In iconostasul zării
Și cu rimă-mbrățișat.

Mai citesc fără de vrere,
După geamurile ude
Pe coperți de vechi poeme
Printre negurile crude,
Versul cel făr’de habar,
Abolit astăzi devreme,
Tainic, blând și tutelar,
Prin mistere și dileme.

Chiar de știu că sunt un nimeni
In mărețul Univers,
Și periculos în sine
Mă iubesc, mai scriu, citesc,
Pe coperți de vechi poeme
Voi mai scrie versul crud;
Din durere și plăcere
Cum mereu am tot făcut!