înțeleg prea bine spațiile

limita imposibilului distanța absolută
între îmbrățișări
oamenii care se închid înainte de răsărit
senzația că orice ai atinge esențial nu atingi

dar e un echilibru în toate un gol umed
prin care trecem fără să regretăm
brațele-întrebări apa fructele
un bonsai mirat de atâta lumină deodată

și noi

fiecare o altă poveste curajul de a iubi
încremenirea cuvintelor într-un rond estetic
împrejmuind rădăcinile
bucuria plantată într-un vas transparent
să vezi fiecare nervură a neliniștii a încordării
suflul întrerupt angoasa

nimic nu mai pot atinge acum