privește arbuștii umezi, au înflorit
peste paloarea străzii dezgolite de oameni

cămășile ard fără flacără când ne plimbăm
între visul ce-nvăluie gardul căzut
și paharul acesta din care vom bea fără martori

un mut care vede totul ne urmează supus,
în țărână se arată chipul lovit cu pietre,
ne dă încredere să clădim
pe uimirea rămasă după o respirație completă

neputința și noroiul din unghii predau trupul
în cleștele frumuseții născute din două mărturii
spălate de pulberea rămasă pe cuvinte

în mijlocul casei sunt sfinți
care judecă perdelele trase și aurul fals
din care mușcăm pe apucate, cu frică de moarte