mie nu-mi spune mai nimic acest poem
deși îl ascult cum bate ca un metronom în inima zilei
cum se înfige în ochiul ce n-a cunoscut rănile vederii


în adâncul său nu mai încap semnele din afară
din sine erup sunete lichefiate în magma iubirii
zidurile nu se mai prăbușesc la atingeri nedemne
câmpul de forță respinge aluatul rămas nedospit


aici nimic nu mai strivește acum