Zece mici epigramiști
Se certau la un cenaclu.
Cum, pe unul l-au dat dracu’,
Mai sunt nouă, foarte triști.

Au pus un volum la copt,
Dar, pe unul, cum l-au prins
C-a greșit, cam dinadins,
L-au zvârlit, și mai sunt opt.

Au trecut toți opt la fapte,
Și s-au pus pe duelat,
Dar cum unul s-a speriat,
Iată, au rămas doar șapte.

Șapte mutre fioroase,
Se-nțepau cumplit in rime,
Unul, ne-nvățat cu crime,
A cedat, și mai sunt șase.

Cei rămași s-au prins în clinci,
Și, de-atâta-nghesuială,
Unul, dintr-o sucursală,
A fugit, și mai sunt cinci.

Cinci auto-ziși “artiști”
In catrene s-au lovit.
Unul a cazut, rănit,
Lăsând patru catreniști.

Toți cei patru corifei,
Care-n sală au rămas,
S-au mai duelat un ceas,
Până-au mai rămas doar trei.

Din cei trei, unul, poet,
Mai timid nițel din fire,
A greșit la o citire,
Și-a rămas doar un duet.


Din epigramiștii doi,
Unul s-a-ncurcat cu iambii,
Astfel, din poeții, ambii,
Unul râde către noi.

Ultimul epigramist
În pofida tuturor,
S-a schimbat in editor,
Și , de-atunci,…..
Nu mai insist!