Akim sunt –
păzitorul focului sacru deodată
în miezul destul de arid
al fericirii
și nu-mi pasă că aburii ademenitori
ai oglinzilor mă rătăcesc…
Akim sunt
și zeii mai au încă
nevoie de mine,
chemarea lor stăruitoare
deja a prins contur
între pleoapa muntelui și mare
și chiar dacă noaptea
ca un clopot de argint sunând
mi se cuibărește-n brațe totuși,
Akim sunt
și gândul îmi va cădea totdeauna
în ochii privighetorilor
oricând în preajma lumii
cu stropi de apă dulce
dându-mi binețe,
ca să mă țină treaz…