vânam animale fabuloase
carnea lor tânără vie strălucitoare în întunericul nopții
era sfâșiată de săgețile noastre
cu adevărat o vânătoare regală
cu adevărat glasul lor înainte de moarte
cobora peste lume într-o ploaie de sori

pete de o culoare incertă se prelingeau pe zidul din spatele tău
și zidul se înclina și se închina ție de parcă erai zeul lui

aveai o pălărie violet uriașă erai asediat mereu de tristeți pasagere
fumai pipă și uneori pictai pentru mine
medievale orașe 2 sau 3 autoportrete câteva flori

nu puteai să mă iubești de fiecare dată la fel
iar eu tot dispăream prin landuri imaginare
mă întorceam doar înspre toamnă
atunci doar atunci ți se părea că sunt aproape reală
dar nu eram decât încă una dintre acele femei înstrăinate
care poartă cu ele o proprie reprezentare a singurătății
imposibil de înțeles din afară

apoi am izbit cu pumnul în zidul din spatele tău
până l-am dărâmat din temelii

pe întinsele câmpii de hârtie era încă o dată liniște




acum gata cu poveștile despre animale ziduri landuri și flori

bună dimineața

iată că viața e foarte aproape de noi

ascultă poezia în lectura autoarei