un cal uituc se-nghesuie în casă. Un cal numai copite,
numai nări. Și Rai în burtă!
ros pe din părți. Ros pînă la coaste-oase-albe!

nebărbierit sărmanul pe ceafă de secole.
cu aurifere musculițe-n priviri. Toate palpabile,
tocmai bune de strivit între palme!
calul cu o mulțime de gheare de corb rămase înfipte în șira spinării.
cu renumiții săi ochelari de cal legați strâns de coadă
pentru a nu pierde drumul înapoi -
un cal revenit la vatră după ce și-a pierdut și ultimul călăreț - nefericitul acela
spintecat în șa perfect simetric,
de-o parte și de alta a șirii spinării calului,
piciorul drept lunecându-i în iarbă
- fierșete că în iarbă, că unde în altă parte? -
cu toată partea dreaptă de sus, adiacentă, nu?

piciorul stâng lunecându-i în sachimb cu toată partea stângă, la fel de adiacentă, buh! în iarbă.
în aceiași mustoasă iarbă!
adiacentă sîngelui revărsat de pe cal pe locul unde a făcut buh! și partea călărețului de mai înainte!
Dumnezeule! cît trebuie să suporte și iarba asta!
mai în scurt: calul își înghesuie și nechezatul în casă!
calul încă mai simte cum îi lunecă pe ambele-i coaste călărețul,
pe coastele-i unse de lunecatul a mii
și mii de călăreți!

și rămîne doar el,
calul singur,
descoperit total sub călătoarele stele...

dar calul, vai nărăvașul!
își bagă nările prin așternuturi. Paște adânc prin oglinzi
în timp ce tu
continui să tot descânți spuma în baie cu jeturi fine de sânge
tragînd de hamurile propriilor vene,
chiar dacă habar n-ai încotro ar trebui s-o apuci...
uuuiiiiuuu!
tropote – trepanații! copite-n văzduh – ovații!

de fapt, încearcă și ieși în grădină,

ieși în grădină, apleacă o creangă,

apleacă o creangă,

și plîngi.