Respirația ei rămâne în aerul înalt
ca un cuvânt cuprins în ghilimele,
privirea în schimb stăruie în apa grea
ca o stridie prinsă de stânca ghimpoasă
cu toată zbaterea tulburată și grea...

doar mâinile ca șerpi căutători amestecă lumea
și totul se întâmplă cu alte cuvinte:
aerul ca apa, ghimpele stâncii și mucusul stridiei,
inexprimabilul, uneoripeiorativele-
tot ce spuneam frumos la început
și așa mai departe...

în aerul cilindric
carnea ei sidefie și brațele ei ivorii,
limpede și fără de zbatere,
cu dezicere multă-
reușind să întruchipeze aproapele
cu gesturile unei zeițe ascunse