n-am mai murit de multă vreme…
mă răsucesc în ochiul bunicului
privind lumea, întors, dinlăuntru

mă voi naște din retină ca din oul
plecat în recunoaștere de zei păgâni
cu tălpile spălate, neatinse de tină
și-atâta liniște nerostită...

acum ceva timp murisem albastru…
am un fel de paradis al meu colorat
cu mulți nori răspândiți în șoapte
cu secunde galbene și lente, aproape vii

dacă-ar fi să mai mor cândva…
aș privi în oglindă ploile nenăscute
aș crede, când iarba s-ar usca pe mine
aÈ™ privi prin rana cerului insula luminii
aș săruta ochiul bunicului
aÈ™ privi
pământul