dimineață
o femeie moartă
își odihnea oasele
pe pragul meu pustiu

și mă întrebam
cum de nu i-am auzit respirația hârșâită
când i se învinețeau buzele
cum de nu i-am simțit mirosul de femeie
în nări
atunci când dormeam

și mă gândesc că toate stelele se sting
aproape încet
că totul ajunge la tine prea târziu
când ultima lumină deja s-a stins
când totul nu rămâne decât o fotografie lipită de un perete