grabești spre miez
vierme de mătase în măr

parfumul tău de narcisă ucide
spintecând pânze
țesute cu sârg la colțurile icoanei tale

mereu spre miez
mereu spre vârful acului
pe care se învârte lumea ta ca la circ
și din vâltoarea de gânduri mărețe
sufletul tău perpetuu freamăt cabrat

în bulgărele construit în graba anilor
din cea mai scumpa mătase
e loc pentru un singur locuitor
ambițios
mereu alunecând spre miez

iată-te acum
îmbrăcată în tine
tu cu tine
în miezul circului gol