ÃŽnger si ecou

Din ecouri lungi ce ating ziduri goale
Tristețea se zbate-n abisuri și moare.

Un înger cu aripi de plumb "pe-o scrumită câmpie"
"Scornește cu unghia lui" o stinsă făclie.

Încercând să reaprindă dintr-o grea tăcere
Cu lacrimile dulci, o tainică părere.

Și-ncearcă în zadar animat de vise
Să aprindă flacăra unor speranțe stinse.

De mult pustiuri grele se joacă-n lacrimile lui
Și lungi ecouri cânta abisul care nu-i.