Orizontul ca un sunet metalic de umbre, începând să apună, cu 'paradigma noster', în diagonale răsfrânte-n paralele, cu felul tău de senin, cu felul meu de gri, opus alternativei, nemaiputând respira imagini, oricât de colorate s-ar face, ca și când planeta pomilor rostindu-se-n ploaie, s-ar frânge sub povara păcatului rechemat de fruct.
Hieroglifele tâmplelor sparte de sunete perene, o mare rotundă, de fantezie, o fertilitate a schelelor, zidăriilor, a demolatorilor citadini
între umerii mei și-o inspirație,
redefinesc poemul.
Tu ai un fel de senin, eu am un fel de `opus gri, un fel de miez de piatră al firii, nedespicată, scrâșnind în îmbrățișările vinovate, citadine(?)
Lovește-mi ochii de lumina asta stearpă, precum versul ne-nceput,
praful cuvintelor nu s-a așternut incă...