...
au adormit oamenii
cu ușile lor deschise
cu hainele lor căptușite
ca într-un joc în care noaptea
ia în brațe blocurile.străzile.mâinile
iar ele tac
așa cum ploaia își oprește tropăitul prelung


au plecat oamenii
și-au luat luminile
le-au așezat frumos pe degete
într-o simfonie a dimineților
...


asta povestea el
în timp ce își legăna privirile
deasupra sforilor ce îl țineau treaz
îi plăcea mult să vorbească
orice/oricât/oriunde
uneori se ridica de pe scaun
să respire mai mult
să simtă cum răcoarea îi pătrunde
gândurile îmbătrânite de-atâta cuvânt

credea că afară sunt copacii

au adormit oamenii
de la ferestre
plângea întunericul