existã maºini perfect lucioase
în care se reflectã marginile trotuarelor
nori decapotaþi circulând pe deasupra
din care depãrtãri imuabile îºi scot
capetele proaspãt rase, curbându-ºi dungile în jos
asemenea buzelor care zâmbesc,
ploi capilare, dimensiuni fosfate
în care cuvintele sunt mult mai puþin
decât ceea ce par: deºeuri
biodegradabile care ies pe gurile noastre
oxidate de liniºte,
chingi strânse pe ochi ca pe niºte
cai gata sã rupã galopul
ºi rãbdare. multã rãbdare.
iatã-mã,
stau nemiºcat, asemenea piciorului de compas
iar pe tine te las sã te învârþi
sã faci un cerc mare din vara asta.
sã-þi sprijini obrajii roºii de ziduri
schimbându-le culoarea,
sã te îndepãrtezi.

trec cu mâinile în buzunar pe lângã
becuri care bubuie, geamuri care se sparg
ºi cadavre fãrã sã clipesc
iar miserupismul meu devine contagios
intrã în pomii care deodatã refuzã
sã se mai lase îndoiþi de vânt
în cârdul de maºini care brusc înþepeneºte
pe autostrada soarelui ºi refuzã
sã mai porneascã
intrã în castelul de apã al
oraºului golind toate robinetele
cartierelor,
prin geamurile care din strãlucitoare
devin mate, prin switch-urile UPC de pe stâlpi
a cãror leduri de data send & receive
înceteaza sã mai clipeascã.

totul stã dupã tine, îngheþat,
aºteptându-te,
locuit
atât cât sã nu parã nelocuit
fiecare lucru se aratã
contribuind
cu sufletul
la umplerea containerelor
care þi se ascund
dincolo de ochi.
iar ceea ce stã dupã ferestre
pare mai aproape ca niciodatã,
mai perisabil
ºi mai subtire,
lucruri prin care mâinile mele trec
lungindu-se cãtre Ion Creanga ºi Rozelor,
spre blocurile turn din latex
în care-mi vâr mâinile
ca într-o pereche de mânuºi
ºi dau din toate cele 14 etaje ale lor
ca ºi cum aº da din toate-cele-14-mâini-ale-mele
dimineaþa, in direcþia
terasei pe care stai ºi-þi bei
somnoroasã
ceaiul cu vodka.