ademenesc femei cît se poate de concrete
ce răscolesc cearceafuri de aer
și își revarsă patima ca la balastieră
cînd se descompun atît de încet
pînă la ultimul fir de nisip
ce-mi roade gingiile
în timp ce eu mă retrag să mă bucur
înconjurat de coaja groasă de ou
iar noaptea se repetă

cui ar putea să nu-i placă

pe cine să intereseze descoperirea focului
înainte de ivirea zorilor
lăsînd scrierea poemului pe altă dată
deasupra grădinilor ghemuite la piciorul blocului
întrerupînd această geneză incompletă

cum e mai rău
locuiesc cu plăcere bestia
în care am investit hematii grase
tot ce am aruncat la loc sigur
ce mi-a venit să scriu și nu am scris
ca să nu mă risipesc prea repede