Eşti hrana ce îmi È›ine-n viaÈ›ă gândul,
Ca-n lupta pentru tine să mai sper
Şi ploaia ce acoperă pământul
Din care eu – sărac – îmi cresc averi.
Cu tine mă fălesc acuma, însă
Apoi te priveghez ca straja-n cart;
Acum te È›in ca pe-o comoară strânsă
La piept şi-apoi cu alÈ›ii te împart;
Mă satur de privirea-È›i câteodată
Şi după ea tânjesc în alte ori;
Durerea sau plăcerea-adevărată
Doar lângă tine pot să o măsor.
Şi astfel zi de zi mi-ajunge-un strop
Din tine, însă lacom mă îndop.