Hai, copile, dormi cu tata,
că ți-oi spune basm cu fata
drăgălită de balaur
dedulcit la păr de aur,

o să-ți spun pe șart de toate,
zămislite pentru noapte
înșirată ciripie
cu prisos de iasomie,

om căta-mpreună snoave
din șiraguri de voroave
așternute de Măiastră
pleoapelor în dulce glastră,

să îți crească visul mare,
zbor de paseri călătoare
prin cele poieni apuse,
de cuvânt-napoi aduse.

Uite, zice-se odată
că era în vremi o poartă
cu văpăi întinse-n slavă,
pentru pețitori de snoavă,

despica în lume basme
de voinici luptând cu iazme,
răsucea în vânt ghionoaie,
dezvelea joc de strigoaie,

izmenea în viață șagă,
voie bună în desagă,
burdușel de somn cuminte
și zâmbet pe dinainte,

de ți-era mai mare dragul
când treceau domnițe pragul
legănând cosiță-n rouă,
născocind poveste nouă…

Ce făpturi erau pe lume
nici nu știu să spun pe nume,
dar de-acuma sunt pierite,
prin bucoavne risipite…

Cică a venit la poartă
un om rău, cu apă moartă,
cu ochi sec, snagă puțină
și cu inima în tină.

A vrăjit din scoarțe negre
căpcăun să stea de veghe
să însemne cu cerneală
ce dă poarta la iveală.

Cotoșmani și zmei și iele
erau oale și ulcele,
când le socotea pe porții
scribul, vătășelul morții…

Și de-atunci basmele toate
furișează numa-n șoapte,
nasc doar seara, tăinuite,
zvon de spuse împletite.

Șșș...

Puiul tatii, dormi cu bine,
are tata pentru tine
un alai de șapte zmei
ortomani și cuminței…

Click aici pentru a citi din aceași serie Fata de aur și un balaur