ÃŽn spatele meu, risipit
drumul se ascunde
în ceață
înainte, săltând jucăuș
îmi spală cu limba
obrajii
în luciul lor umed
un soare înflorit
se oglindește
ca-n baltă

Drumul nu spune
nimic
stă cuminte la poartă
ca un câine de casă
mă privește în ochi
așteptând
îmi adulmecă tălpile
și genunchii
pe rând
se încredințează
că am conturul întreg
umbra distinctă
palmele strânse și calde
îmi îngăduie apoi
pasul apăsat
urmându-mă
până la capăt

Îi las drept răsplată
bucăți din carnea
zilelor mele
un os sau două
ascuțite
dintr-o iubire uitată
vreo câteva tristeți
cu coajă cu tot
murdare pe alocuri
de tină
o nerăbdare și-o frică
(mestecate hulpav
și lepădate îndată
cu silă
într-o parte)

Mă însoțeste
drumul
frecându-și blana
zbârlită
de ghetele mele
în coada lui groasă
stă aninat un ciulin