acolo
nimeni nu îndrăznea să deschidă ferestrele
dar periodic vedeai câte unul
cum își lasă capul pe brațe
și vomită cuvinte cu sânge
cuvintele începeau să roadă picioarele meselor
să chițăie să amușine cu botul lor lung
se cățărau pe mobile și draperii
se aruncau la sânul femeilor
le mușcau sfârcurile
le intrau printre coaste
se rostogoleau spre ovare
femeile își desfăceau coapsele
ca-ntr-o litografie ukiyo-e
scoteau un avorton străveziu
îi zdrobeau inima cu unghia inelarului
unghia lor mirosea a poet
tavanul
se clătina amețit
bâjbâind după o moarte curată