Râdeam și lumea nu înțelegea
Că toate visele-mi muriseră pe brațe
Speranțele se ofiliseră pe rând
Și totul se înșuruba ca ultim gând:
Să râd? Durerea s-o ascund,
Căci lacrima s-a stins și ea.
Lumea va crede că-s nebun,
Și că am devenit un trunchi uscat
Purtând durerea unui suflet condamnat
Să-si piardă suflu-n neputință înnecat.