și după toată zăpada, un drum de liniște
o potecă
pe care nu alunecă urletul
câteva surcele, mici gânduri, le rupi
în mișcări brutale sau le asculți doar
parcă ar vorbi o limbă necunoscută
o înstrăinare

te desprinzi de ea
intri în corpul celuilalt, în gheața lui opacă

cauți diminețile moi și din dimineți alte dimineți
cu gura ta oarecum blândă, solară
câteva amprente
treceri prin încăperi fără margini
o zvâcnire
atunci când faci dragoste
și uiți nașterea, golul
iar fiecare mișcare te cufundă în somn
fiindcă ninge
și inima cealaltă adună frigul, un animal
cu ochii mereu închiși

pe el îl poți asculta, îi poți adăposti
urletul, îi faci din surcele
un pat rotund
și îi vorbești pe limba lui, niciodată din lume