gânduri se-adună în tăceri târzii
tremură mâna de ură
de aceea o pun pe stilou
nu pe pumnalul cu lama subțire
nu pe pistolul cu glontele nou
nu vreau să rănesc pe nimeni
din ură le izbesc pe pereții goi
ricoșând înapoi în mine
mă crapă
tăcerea e ruptă
totul e zarvă urlă conștiința

urletul piere
dar ele rămân
în trăsnet
în lună
în picuri de ploi

deschid ușa
nimeni din nou

sunt numai cuvinte