Nu știu ce chip am avut înainte
și-n ce rochii de bal
a umblat trupul meu,
nici dacă-n garsoniera 69
mă iubeam cu-n bărbat derbedeu.

Dintotdeauna viața, femeie ușoară
cu râs zgomotos,
hohotind printre blocuri
s-a îmbrăcat în roz
și, și-a pus tocuri

Nu mai primisem demult o scrisoare
ori poate, adresă n-aveam
desenasem pe-un zid
o inimă mare
crăpată apoi, ca un geam.

Am scris cu creionul negru de ochi
rânduri de viață și moarte
așa cum vă știam - nebuni sau duioși,
pe fiecare,
iubindu-vă-n parte.

Nu știu ce chip am avut înainte
dar azi într-un tânăr emo, ascunsă
port nebunește negru
când rozul vieții minte,
și inima…, port inima plânsă.