Ciudat lucru. A murit un oraÈ™.
s-a umplut de roșul frunzelor strânse
și-a stins ultimul semafor senil
și-a oftat a noapte.

oamenii au plecat în bejenie
celule expectorate, mucus contagios
ce va molipsi un alt spațiu
cu himere de beton.

m-am gândit și eu să plec
dar n-am putut să-l las
trebuia să-l scald în lumina ochilor
și să-i fiu aproape.

aici m-am născut
l-am găsit și-am crescut împreună
împrumutându-ne amintirile
și urmele pașilor.

orașul suferea în ultima vreme,
îl dureau clădirile cariate
iar străzile anchilozate îl paralizau
uitându-l în frunzișul des de toamnă.

în lumina amurgului
casele aveau ochii roșii de plâns
iar străzile își ascundeau cearcănele
sub voaleta albăstruie.

numai un oraș poate să moară
priveghindu-se-ntre stâlpi de lumină
și-acoperindu-și fața cu giulgiul
fumului ce urcă la cer.