Mama se trezește în fiecare zi
la oră fixă
foșnetul apei și sunetul pașilor
sunt muezinii care mă cheamă la plecăciune
îmi aduc aminte
de faraonii din sânii Cameliei
de nechezatul cailor acestora
în timpul înecului
îmi aduc aminte de copacul acela
de lângă pod
la umbra căruia lătram îmbrățișați
ca doi câini în călduri
iar mașinile pelerine se roteau
în jurul trupurilor noastre
în timp ce cădea peste noi
la intervale egale
câte o frunză moartă
acum nu se mai aude niciun sunet
probabil Mama își usucă tălpile umede
în liniște
iar Camelia
se foiește goală pe un cearceaf alb
undeva
pe malul Mării Roșii...