Straniu și absurd cenaclu literar
în casă doar eu cu mine însumi
pe masă o cană cu un rest de ceai în ea
și câteva rime mâzgălite pe o coală de hârtie

afară ploaia cade molcom
trist orologiu pervazul
punctează căderea secundelor
șubrezind implacabil pereții cavoului

nevroze uitate îmi mușcă lacome fierea
și cu ploaia se prind într-un joc delirant
rime fără noimă se aștern pe hârtie
în ele ard dureri neștiute de nimeni
de nimeni știute pe veci vor rămâne
căci în mine sap grabnic proaspăt mormânt
în hăul ce se cască încerc să le îngrop
cât mai adânc
cât mai adânc
iar fățarnica bucată de hârtie
o transform în fărâme.