Precum magnolia în floare
era și chipul tău atunci...
Ce s-a-ntâmplat cu tine oare?
Iubirea de ce vrei s-o arunci?

Eram ca doi copii neștiutori
ce ne țineam îndrăgostiți de mână
înaintând mereu surâzători
sub farmecul acelui clar de lună...

Și vorbe dulci, și zâmbete, și sărutări
prin ele-ți declaram etern iubire;
și-acum în pragul fiecărei înserări
visez mereu la a noastră regăsire!

Să simt din nou parfumul tău îmbătător
ce se amestecă cu rozele și teii...
să îți soptesc cât mi-e de dor
Sa fim iar doi și stelele scântei...