ar fi trebuit să îmi scrii
pentru că din mine
pietrele au început să cadă
ca dintr-un zid nemângâiat
să locuiești în mijlocul unei
mulțimi incolore
ca și o frânghie
pe care fiecare să se lungească
să se pre-lungească
ca un țipăt surd
cautând o enclavă
un teren amorțit
în care să-și înfigă pumnalul

pași mărunți
pe scări
o femeie
cu umerii goi...