Iar latră câinii
gândului în mine
Ș-icoane triste
storc lacrimi de nisip...
Cum s-ar dori tăcerea
vărsată în revoltă:
să fulgere privirea,
să cadă piatră slova,
mânia zbuciumată,
crescută-n umilință,
să-și scuture privirea
pe fețe speriate,
vopsite cu rușine,
mascate cu dreptate...
Deșert de mine și de dânșii,
a doua zi pustiu să trec,
fără să-mi pese că învinșii
cu ură și cu teamă mă petrec.

Moscova, februarie 1983

*din volumul "Celălalt obraz", 2007