Încă zburam pe-o stea
prin grădina lui Akademos
înfrunzită de ploi de lebede
lăsând în urma mea
umbrele părinților vechi
trudind la cruci
Pe Platon să știți
că am golit ochii
cu urechea lipită de Cer
până mi-a aprins cuvintele
De atunci mâna timpului
întinsă spre noi
e cuprinsă de oboseală