Lumea cu măști de teatru,
O scenă sferică imensă,
Cu soare-n loc de candelabru,
Cu zilnica viață ca piesă.

Femei,bărbați fără identități,
Ca niște vietați uitate în zadar,
Se plâng mereu de nedreptăți,
Se plâng că n-au habar.

Lumea,ce este acest cuvânt,
Dacă nu un front de război,
Pentru nimic ajungem în pământ,
Fie neșlefuiti...fie eroi.

Râvnesc imperii să se întregească,
Să aibă toată aceasă sferă,
Dorința asta vrea ca negura să nască,
Moartea sumbră și eternă.

Pământul este întregit deja,
Noi suntem goi să-l mai călcăm,
Plutim ușori negăsind acel ceva,
Ca stafiile trupul ni-l căutăm.