agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-15 | [This text should be read in romana] | "Un cal îndrăgostit e un cal bolnav". (Dintr-un text sumerian, de pe o tăbliță de lut descoperită de Sarzec la Tello - Mesopotamia, în ziua de 9 mai 1877) Un cal bolnav umblă noaptea prin municipiu, noaptea prin municipiu. Oamenii au intrat demult în vise. Le-au rămas în blocuri doar trupurile de aer cald, de apă și puful proiectelor pentru viitorul de peste două săptămâni când vor primi iarăși praful salariilor, ehei! Orașul e o catedrală pustie în care calul își aude pașii și inima bătând. Caută fără să știe ce cu ochii lui sticloși și blegi de nesomn, blegi de nesomn. Ritmic copitele lui, în care au ruginit caielele, fac să tresară casele rănite, din pereții cărora încep să curgă amintiri necunoscute lui, amintiri necunoscute lui. Calul bolnav plânge. E atât de ciudat să vezi un cal bolnav plângând. Noaptea n-a învățat arta trădării, de-aceea calul a-ngenuncheat pios lângă cișmeaua lui imaginară, dar fără apă, și plânge încet, plânge de durere, plânge de durere. Oasele-i împrumută troznetul crengilor împietrite de liniștea urbei, și toată șandramaua ființei lui șubrede sună a cavou jefuit, a cavou jefuit. Generalii așteaptă închipuita lor paradă, care nu va avea loc niciodată. Tresar pe socluri la câțiva pași de Termele romane unde se vor fi îmbăiat înaintașii, îmbăiat înaintașii. Aerul subțire ca un fir de ață le trezește poftele militare, încremenite în bronz, la apropierea celui mai bolnav cal al nimănui, al nimănui. E limpede: lipsește o statuie ecvestră în municipiu, în municipiu… O singură ființă-dumnezee ar putea-o înălța pe Farul genovez de altădată, de altădată. Numai ea ar putea pune căpăstru, capăt și punct peregrinărilor nocturne ale murgului bolnav (cu sufletul gol și-al nimănui), oprindu-i timpul, fluidul timp care curge în mare, curge în mare. Așezat sus, foarte sus, cu șeaua pe el și cu stăpâna în șea și-ar găsi liniștea și nemurirea unicul cal bolnav care umblă noapte de noapte prin Constanța, prin Constanța…
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy