se dedică lui Phobos, născătorul de tăceri


ea îmi povestea despre ruși
despre poziții eroice de sex anal
despre capacitatea de a fi absent în mai multe locuri deodată
despre transpirație și greieri
despre viața la polul opus

vorbele ei mă inundau până la gleznă
călcâiul apoi se usca

ea-mi spunea de carapacea unei dimineți prea strâmte
de cafeaua tremurândă mahmur
de războiul dintre aragaz și chiuvetă
cu tăceri împușcate pieziș
de frica de a nu fi singur

vorbele ei mă lingeau până la coapsă
răzuiam apoi saliva ei aspră
cu tot cu genunchi

ea tăcea mult despre copilul nostru
tăcea îndârjit despre mine
tăcea veninos despre începuturi
tăcea trist privind înainte
ea ne tăcea cu totul

vorbele ei tăiau ca briciul până la piept
opream apoi sângerarea cu gheață
crescută iute prin vene

ea era urât de frumoasă
cu toate minunile risipite
în jocuri de alcov
în furii și insomnii
pregătindu-se să fie nimic
pentru sine și ceilalți
o plecare dintr-o lume greșită

vorbele ei rămâneau în aer
și eu înnebuneam până la creștet
și ea râdea cu drag
până cădeam în uitare
până era răzbunată