Am fost orb,
Cu mintea ratacita,
Tirindu-mi picioarele
Prin existenta
Cenusie a desertului
De trait .

Orbecaiam cu miinile
Intinse in cautarea
Unui punct de sprijin
Altul decit gindul meu
Disperat
Golit de cuvinte
Si idei

Speram agatat de
Un viitor in care
Curcubeul n-ar fi rasarit
Niciodata
Pentru ca nu era definit
De nimic

Pina cind virfurile
Degetelor mele
Au fost prinse
Incet
De privirea ta
Fir al Ariadnei
Care a reusit
Sa-mi arate iesirea
Spre lumina si culoare

Mai lasa-ma
Pret de un suspin
Sa ma dezmaticesc
Si sa invat sa traiesc
Culorile vietii
Pe care mi le-ai impins
Sub ochii mijiti
Care au inceput sa vada
In sfirsit
Ca te iubesc