Ni s-a uscat sufletul- în jarul mărunt
de stelele ni-l picură cu fruntea trează,
eu încerc în răzmeriță să-mi împung ochii
de apoasele iscări de umbră;
seara de s-ar destrăma ca un nor împins de
soare(!). .în sunete de vorbă cu pasărea
ce-și ițește ochiul peste valuri,
fluierul meu ațipește că matele buze nu-mi
sună în duna de vise- nisipuri ce-mi scurg
sub tălpi clepsidrele albastre
- pe punte, ea adoarme cu jeleuri de lămâie
în cioc.
Urechile i-s de plumb, Asterix se roagă la
pumnul de plumb ce-i apără inima de moale,
sa-i lase mai o pana pe piept, în mal,
pământul sa nu se mai crape de vajnicele
despletiri în buruieni.
S-au uscat, precum sufletul meu- în bec,
cu dansuri a moire de lit, s-a plimbat în
haine de somn și n-a dormit deloc- noaptea
când e făcută din păsări supărate.