nu nu sunt supărăcios și nici
impulsiv nu sunt deși aș putea
să lansez înjurii sau alte cuvinte
teleghidate din mine
în astfel de cazuri
am descoperit că
e mai bine să mimez tăcerea
și să privesc în viețile altora
precum Dumnezeu
chiar dacă gestul pare să fie
doar o simplă piesă de schimb
m-am hotărât să nu mai cred
în surogate și nici în gesturi
ambalate frumos
atâta timp cât viața
va rămâne o rană dezinfectată cu alcool
dar nici în liniștea proptită de colț
ca un bețiv provincial care-și
îndeasă privirea în sticla cu vodcă

nu cred...

oricum nu-mi pasă ce va crede lumea
foarte posibil și cu multă insistență
mă va arăta cu degetul și
va coborî în mine
ca într-un puț părăsit
așa că nu-mi rămâne decât
să caut alte refugii sau
să rămân chircit în
scobitura nopții până iese
din depou prima locomotivă
dimineața devreme când lumina
nu este conectată la zi
și să mă duc...

nu mă va recunoaște nimeni

voi călători până în ziua în care
voi învăța să trec printre oameni

și în sfârșit poate mult prea târziu
îmi voi suspecta liniștea de trădare...