Se aude râsul termocentralei de lângă bloc,
Þi se pare că toți copiii râd de la scurgerea timpului cu capul în jos
Până acum.


Te doare de ceva timp gândul,
Șchiopătează cuvântul pansat
De la cât s-a zbătut ca un pește în undița faptei.
Cârligul trage din noi cuvinte afară,
Scoate sensuri cu piele cu tot,
E foame între pereți, cască gura precum Charybdis,
În noaptea asta nu o să doarmă nimeni lipit de pereți
Când ne înghițim mările interioare de trei ori
Peste cap.



De câtva timp noaptea picură din tavan omuleți de pluș
Care se izbesc de parchet și strigă „mama, mama”.
În ultimul vas rămas de la plecare se vede încă aluatul
Din care frământând am vrea să facem lut
Ca să avem câțiva oameni să ținem ușa
Când o să năvălească ciclopii
Din sufletele tuturor care au suferit în urma noastră
Și ne-am făcut oglinzi din piatră.


Simțurile tale se încâlcesc precum mațele unui miel
Proaspăt sacrificat,
Auzi văzul și vezi auzul.