primăvara iau pielea mânzului
și zburd
pe-acolo unde este gândul mai nebun
nu te îngrijora

mersul
e un fel de a evita întrebările
pământului
nu te opri

satul pustiu de pescari
e albia incoloră
a unei tăceri
nu plânge

noaptea o femeie străină
mă locuiește
e prețul șoaptelor ce le rotunjesc
pe umărul ei
nu crede