Din sferic se naște concentrarea
privirilor c-umede raze. Câmpul reflecției
se-ntinde din ipoteze spre concluzii.
Aceleași patimi își revocă
apartenența la vecie
și-un contact tenebros, sărutul,
aduce-a farmecului sete
în sanctuare de dorințe.
Un pas, doi pași, ușor e
mersul anilor printre purpuriile
idei. Nu de la fluturi se învață
zborul, nici de la păsări, nici de la lucruri.
Există-un cod pe care-l capeți
odată ce-ai pășit în lume. El
îți prezintă doar decorul, tu,
dacă știi, găsești actorul
ce joacă-o mută comedie.
Înveți, odată ce-ai pășit în lumea
ideilor răsturnate, alfabetul nerostirii. Înveți
limba florilor cu parfumuri ucigătoare,
limba flăcărilor de pe rugul
arzând ale iubirii șoapte.
Și privirea naște concentric semne de-admirație
( sublime reciproca la cercul exprimării),
și auzul devorează unde paralele
( cuțite ce pleacă în același timp
spre pieptul dezgolit al nemuririi).
Numai săgeți aurii lovesc, din când în când,
în plasa gândului de cercuri împresurată.
Pășești spre mine. Ah! și nu știu
de unde apare-un faun
murdar pe bot de sângele virtuții.
În sânul tău, mai crud ca mărul,
și-nfige dinții ( ah, vampirul!)
și te lasă mai mult moartă decât vie
lângă-a veșniciei poartă.
Și-ncerc să-nlătur lanțul primejdios
ce se întinde între poli contrari,
dar nu rezolv nimic: tu ești aceeași,
eu, mereu altul,
mereu saltul
mă poartă dinspre mine/ către mine
și mă extind concentric/ către tine.